..iubirea

Iubirea…iubirea e acea stare de bine si armonia perfectă pe care o simti atunci cand esti cu Ea.

E acea scanteie care într-un mod cu totul miraculos dă sens vietii tale si te face să realizezi că esti mult mai puternic decat crezi.

Iubirea…nu e nimic fantastic, nu e un fenomen întilnit doar în cărti,filme sau povesti. Ea există acum si aici.
E  acel ceva pe care îl poti simti doar alături de persoana care te citeste atit ca spirit,cat si minte, vede în tine ceea ce altii n-au reusit să descopere si chiar dacă ai unele neajunsuri, oricum te primeste în lumea ei asa cum esti, pentru a forma de fapt din „Ea” si „El” un „NOI”. Unde „Noi ” înseamnă o lume în comun, o lume a voastră învăluită în sentiment si armonie.

Dacă te întrebi unde este EA? Cum s-o găsesti? Aici ar trebui să-ti amintesti că tot ce e minunat si mai frumos e de fapt aproape de noi, însă tu eziti să-l întelegi, să îl vezi, să o atingi pentru că Ea (Iubirea ta)poate fi în oricine. Poate e vecinul tău, colegul tău sau prietenul dintr-o retea de socializare…
Ideea e că nu trebuie să te ascunzi în tine de ceilalti pentru că IUBIREA nu iubeste să fie ascunsă.

Fii liber, emană cu sinceritate iubirea ce o porti în suflet si inimă!

Nu stiu .

Nu stiu sa scriu frumos. 

Nu stiu ce inseamna acest frumos.

 Nici daca as scrie in vis tot n-as scrie frumos pentru ca visele mele sunt ca mine, chinuite, intoarse catre sine, ascunse pana la nebagare de seama. 

 Cand ma ridic de jos privirea imi este inhatata fara putinta de intoarcere de tot ce este meschin si jalnic si atunci unde sa caut frumosul? 

Cum sa ignor ceea ce simt ?

 Frumosul nu exista, exista doar ideea mea de frumos si tot ceea ce ma inconjoara.

Contradictii

 

Spunem ca vrem să fim fericiti, dar când găsim fericirea ne jucam cu ea.

Când pierdem fericirea, o vrem înapoi.

Apoi zâmbim ca să nu stie nimeni cât suntem de tristi.

Suntem trişti, dar vrem ca ceilalţi să fie invidioşi pe viaţa noastră “minunată”.

Avem o viaţă minunată, dar interiorul nostru este un haos.

Afară e soare, dar înăuntru furtuna.

Cumva, ne pierdem între “inauntru” şi “afara”…

Ceea ce părem nu e ceea ce suntem.

Vrem să fim iubiţi, dar ne e frică să iubim.

Spunem că vrem doar sex, dar adormim ţinându-ne în braţe.

Spunem NU ca să ni se spună DA.

Ignorăm doar ca să fim băgaţi în seamă.

Suntem indiferenţi, dar de fapt căutam să ni se acorde atenţie.

Aruncăm adevăruri în glumă ca să arătăm cât suntem de puternici.

Spunem că vrem să fie simplu, dar facem să fie complicat.

Strigam în gura mare că nu ne pasă, dar gândurile nu ne lasă să dormim.

Spunem că ne dorim să fim liberi, dar de fapt tânjim după sentimentul de a şti că “aparţinem” cuiva.

Ne dăm sinceri, dar suntem cei mai proşti actori.

Ne credem unici, dar suntem toţi la fel.

EA

– Pe EA am zărit-o în ultima seara din acel an. Nici acum nu-mi explic ce avea atât de special, de ce am văzut-o în seara aceea şi mai ales de ce n-am mai putut să-mi iau ochii de la ea. Am simţit cum restul lumii s-a oprit în loc, oamenii din jur au devenit simple obiecte de decor şi pentru o clipă noi doi am fost singurii de pe pământ.  EA…ea impresiona prin simpla prezenţă, avea trăsături de copil cu ochi mari şi buze pline şi o tristeţe aparte, care a fost impregnată pe chipul ei cu mult timp în urmă şi nu avea să mai dispară vreodată. Era naturală…cu părul negruu  lăsat liber , fără tocuri , părea un personaj dintr-un cu totul alt decor, mai puţin cel al vieţii mele. Nu avea nimic care să-mi amintească de femeile cu picioare lungi şi subţiri, cu tocuri cât mai înalte şi cu buze atent conturate. M-am găsit atunci pierdut în faţa ei. Nu puteam să mai schiţez vreun gest, nu auzeam nimic în jur, dar îmi simţeam bătăile inimii din ce în ce mai tare pe măsură ce se apropia de mine. Am tot încercat să-mi aduc aminte ce mi-a spus când a a ajuns în faţa mea, am vrut de mii şi mii de ori să-mi amintesc în detaliu întâlnirea noastră din acea seara în speranţa că voi putea să retrăiesc acele momente, însă tot ceea ce îmi revine în minte este doar imaginea ei,zambetul ei şi ochii ei negrii plini de mister. Asta e singurul lucru pe care mi-l amintesc: că mă uitam la ea,la ochii şi zambetul ei şi vedeam o fiinţă minunată…era fascinantă în simplitatea ei şi era constienta de asta. Nu avea nevoie de farduri, de haine în tendinţe sau de accesorii epatante ca să iasă în evidenţă…avea un mister în privire, o anumită contradicţie între ceea ce spunea şi felul cum se exprima, spiritul ei emana o energie care pur şi simplu te vrăjea. Mă macină faptul că nu îmi mai amintesc exact cum au decurs lucrurile, dar trebuie să înţeleg că parcă nu mai eram eu. Mă simţeam pierdut, rupt de realitate, de parcă atârnam de o aţă la capătul pământului. Nu mai vedeam pe nimeni în jur, nu îmi mai păsa de nimic, ştiu doar că era iarnă… Relaţia noastră a început deodată, aşa cum s-a şi terminat. Iubirea dintre noi a fost ca un foc de paie , dar ca un incendiu care nu s-a stins nici astăzi – 

Imagini,amintiri,chestii

Imaginea ei va fi vie toata viata si voi tremura la gandul c-o pot intilni. O voi visa,o voi trai prin toata fiinta ta. Trezindu-ma dimineata, uitandu-ma pe geam, gandurile vor aluneca in zonele obscure ale inconstientului, acolo unde ma asteapta imaginea ei. Imicontinui viata, respir, singele imi circula prin vase, insa ideea la acel an e dominanta si asta nu va trece….

Amintiri . .

Parfum de tutun,atat de multe cuvinte şi în noi se mişcau celule ameţite de atâta iubire. Şi tavanul ne era cer, iar fericirea ploua liniştit peste noi fără oprire. Şi ştii că în alt anotimp aş fi deschis umbrela, dar atunci, lângă tine, cumva nu îmi mai era frică… Sateliţi, stelele gravitau şi ele în jurul nostru, iar soarele şi luna se uitau îndrăgostiţi unul la altul. Şi simţeam că acolo, pe covor, e desenată harta lumii, iar la pieptul tău eu îmi găsisem locul…o lume redusă la doi era ideală. Şi am vrut să mă uit la ceas dar orele erau toate împrăştiate printre gânduri …acele se mişcau în sens invers îmbătate şi ele de eros şi nici nu mai ştiu dacă era zi sau noapte…am hotărât atunci că dragostea va fi singura măsură a timpului nostru. Numai că privindu-te pe tine uitam şi să mai respir…aşa că nu mai ştiu cum a trecut timpul. Şi nu mai ştiu nici cât a durat anotimpul iubirii, dar parcă a trecut o eternitate de când nu te-am mai văzut. Şi totuşi…de ce imaginea ta a rămas atât de vie? De ce şi în amintiri mi se dilata vasele de sânge doar când te uiţi la mine şi tremur doar când mă uit la tine? Aaah, şi buzele tale…nu ştiu ce îmi plăcea mai mult la ele…să le ating, să mă atingă, să le muşc sau să mă muşte…cum mângâiau cuvintele pe care iubeam să le aud sau cum mă sărutau când mă făceau să uit de mine. Şi parfumul tău care mă îmbăta şi-mi ameţea toate gândurile era mai tare ca orice vin de pe pământ. Şi nu îmi mai lipsea nimic atunci, zâmbetul tău îmi oferea totul. Şi nu ştiu tu cu ce culoare a ochilor te uitai la mine, dar până la tine inima nu îmi mai stătuse niciodată în loc. Şi s-a oprit aşa, pentru o clipă, aşteptându-ţi inima ca să bată în acelaşi timp. Şi atunci tăcerea dintre noi a fost cel mai frumos sunet pe care l-am auzit vreodată.