Amintiri . .

Parfum de tutun,atat de multe cuvinte şi în noi se mişcau celule ameţite de atâta iubire. Şi tavanul ne era cer, iar fericirea ploua liniştit peste noi fără oprire. Şi ştii că în alt anotimp aş fi deschis umbrela, dar atunci, lângă tine, cumva nu îmi mai era frică… Sateliţi, stelele gravitau şi ele în jurul nostru, iar soarele şi luna se uitau îndrăgostiţi unul la altul. Şi simţeam că acolo, pe covor, e desenată harta lumii, iar la pieptul tău eu îmi găsisem locul…o lume redusă la doi era ideală. Şi am vrut să mă uit la ceas dar orele erau toate împrăştiate printre gânduri …acele se mişcau în sens invers îmbătate şi ele de eros şi nici nu mai ştiu dacă era zi sau noapte…am hotărât atunci că dragostea va fi singura măsură a timpului nostru. Numai că privindu-te pe tine uitam şi să mai respir…aşa că nu mai ştiu cum a trecut timpul. Şi nu mai ştiu nici cât a durat anotimpul iubirii, dar parcă a trecut o eternitate de când nu te-am mai văzut. Şi totuşi…de ce imaginea ta a rămas atât de vie? De ce şi în amintiri mi se dilata vasele de sânge doar când te uiţi la mine şi tremur doar când mă uit la tine? Aaah, şi buzele tale…nu ştiu ce îmi plăcea mai mult la ele…să le ating, să mă atingă, să le muşc sau să mă muşte…cum mângâiau cuvintele pe care iubeam să le aud sau cum mă sărutau când mă făceau să uit de mine. Şi parfumul tău care mă îmbăta şi-mi ameţea toate gândurile era mai tare ca orice vin de pe pământ. Şi nu îmi mai lipsea nimic atunci, zâmbetul tău îmi oferea totul. Şi nu ştiu tu cu ce culoare a ochilor te uitai la mine, dar până la tine inima nu îmi mai stătuse niciodată în loc. Şi s-a oprit aşa, pentru o clipă, aşteptându-ţi inima ca să bată în acelaşi timp. Şi atunci tăcerea dintre noi a fost cel mai frumos sunet pe care l-am auzit vreodată.